Turiştii în căutarea unui loc liniştit ar trebui, desigur, să se îndrepte către Peninsula Troia. Vizitatorii sunt de fiecare dată uimiţi de întinderile aparent nesfârşite de nisip alb şi fin şi de apele excepţional de liniştite care îmbrăţişează malurile peninsulei Troia. Plaja este accesibilă plecând din Setubal (care este localizat la aproape 40 de kilometri sud de Lisabona) cu feribotul. În timpul verii, plajele situate în apropierea zonei de ancoraj a feribotului sunt, de regulă, aglomerate, însă cei care preferă locurile mai aerisite din acest punct de vedere pot să meargă spre sud de-a lungul malului Oceanului Atlantic, unde pot identifica locuri mai puţin aglomerate (frecventate în special de nudişti).

Zona este destul de bine dezvoltată (lângă plajă se află o staţiune turistică), însă se întinde atât de mult încât anumite zone nisipoase sunt practic neatinse de civilizaţie. Turiştii norocoşi pot, la propriu, „călca” (şi din acest punct de vedere trebuie să fie atenţi) pe anumite specimene de moluşte, o specie destul de numeroasă în trecut, însă acum răspândită doar pe anumite plaje din zonă, Plaja Troia fiind una dintre ele.

În plus, turiştii sunt impresionaţi şi de pădurile de pin care se întind pe terenul din spatele plajei şi de estuarul Râului Sado. Râul este navigabil cu ambarcaţiuni convenţionale, dând turiştilor posibilitatea de a-şi îmbogăţi aventura în acest cadru natural. Fie că aleg să petreacă aici un simplu weekend sau o săptămână întreagă, vizitatorii Portugaliei vor rămâne cu amintirea plăcută a Plajei Troia.

Nume:
Plaja Troia (Troia Praia)
Adresă:
Troia, Portugalia
Sus