Muzeul Naţional de Artă Antică se bucură de reputaţia de a adăposti cea mai mare colecţie de picturi, cel puţin la scară naţională. În acest sens, elementele de interes se referă la opere ale lui Durer şi Raphael, şi la pictura Ispitirea Sfântului Antoniu a lui Bosch, la Cei 12 Apostoli a lui Zurbaran, toate cuprinse într-o colecţie generală care acoperă istoria artei europene din secolul al XIV-lea până în secolul al XX-lea. Velázquez, Poussin, şi Courbet sunt de asemenea reprezentaţi în mod adecvat la acest muzeu. Venerarea Sfântului Vincent este cea mai preţuită pictură de origine portugheză, o lucrare care, printre altele, redă şi figura lui Henry Navigatorul.

Însă dincolo de operele care ţin de domeniul artelor frumoase, vizitatorilor li se recomandă să studieze şi colecţiile de artă aplicată şi de artă decorativă. Cele mai notabile elemente de interes sunt după cum urmează: Chivotul din Belem, care are legătură cu numele lui Vasco da Gama şi cu ale sale călătorii către India (chivotul a fost construit din aurul adus de celebrul explorator din India), colecţia de argintărie franceză, care datează din secolul al XVIII-lea (şi care cuprinde lucrări valoroase realizate de către François Thomas Germain), crucea din Alcobaca, un poliptic din secolul al XV-lea adus de la Mănăstirea Sfântul Vincent (presupus a fi fost conceput şi creat de către Nuno Goncalves).

În mod evident, misiunea Muzeului Naţional de Artă Antică este de a livra o imagine cuprinzătoare a dezvoltării artei portugheze în contextul mai amplu al curentelor europene, precum şi de a oferi o idee despre influentele culturale şi artistice reciproce dintre Portugalia şi diverse spaţii culturale exotice (China şi Japonia, Africa şi India) în epoca marilor descoperiri geografice.

Cei ce deţin un Card Lisabona pot intra gratuit la Muzeul Naţional de Artă Antică din capitala Portugaliei.

Nume:
Muzeul Naţional de Artă Antică (Museu Nacional de Arte Antiga)
Adresă:
95, Rua das Janelas, Lisabona, Portugalia
Telefon:
00351 213 912800
Fax:
00351 213 973703
Email:
mnarteantiga@imc-ip.pt
Website:
www.mnarteantiga-ipmuseus.pt
Sus